Pe coasta rãsãriteanã a masivului Dealul Mare, la câţiva km de Hârlãu, se aflã satul Boscoteni cunoscut în vechime de satul Unsa. Aici, cu câteva sute de ani în urmã, a existat o modestã aşezare monahiceascã care purta numele de schitul Unsa. Biserica cu hramul „Schimbarea la Faţã a Mântuitorului Hristos” a fost ctitoritã de mult hulitorul tãietor de boieri, Alexandru Lãpuşneanu.
Se pare cã acestuia i-a plãcut sã-şi lege numele, mai mult decât înaintaşilor sãi, de lucruri mai simple şi mai puţin costisitoare. Aşa se face cã pe lângã mãnãstirile de mari proporţii ca Slatina, Bistriţa şi Pângãraţi şi adãugirilor şi refacerilor de la Rãdãuţi, „Sf. Dumitru”- Suceava, Putna şi Liov, cunoscute oamenilor de ştiinţã mai dedemult, s-au adãugat la activul sãu şi altele mai modeste ca Mãnãstirea de la Greci, schitul Zosin şi Mãnãstirea de pe Vale de la Vânãtorii Bistriţei, identificate de cercetãtorul Alexandru I. Gonţa. În rândul acestora se înscrie şi fostul schit Unsa.
Multe date despre acest schit le aflãm din multe cãrţi domneşti precum şi din litigiile apãrute între Pahomie Krupenschi şi ceilalţi boieri din împrejurimi.
Acest schit a suferit multe neajunsuri şi prãdãlniciuni ale turcilor şi tãtarilor precum este relatat într-o inscripţie de pe un Penticostar de la biserica Feredeni (iunie 1788).
În anul 1778, tot ce mai rãmãsese din ctitoria lui Alexandru Lãpuşneanu, era într-o stare dezastruoasã. Sîrbul Teodosie, nacialnicul Schitului, care îşi luase angajamentul cã va reface biserica, nu numai cã nu-şi dãdea nici un interes, dar şi bruma de avere o risipea în interese personale.
Stareţul mãnãstirii Zbereni cere mitropolitului Gavriil Calimachi sã transforme schitul Unsa în schit de cãlugãriţe. Se pare cã mãicuţele harnice ca nişte albine, dupã cum promiseserã mitropolitului Gavriil Calimachi " sã facã acolo bisericã, cea veche fiind cu totul stricatã", au îndeplinit fãgãduinţa şi au ridicat în cele din urmã bisericã care a dãinuit pãnã în anul 1934 când locuitorii satului Boscoteni au modificat-o pe cea veche, construind alta din bârne de lemn. Mãicuţele au slujit biserica pânã la anul 1864, în urma reformelor structurale efectuate de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, au luat drumul pribegiei. O parte au plecat la Mănăstirea Agafton iar o parte au poposit pentru un timp la mănăstirea Balş din apropiere. Conform documentelor care se află la A.N.J.B. Fondul Protoieria Ţinutului Botoşani. Dosar 12/1849, fila 334, la data de 29 septembrie 1851 la schitul Unsa trăiau vieţuitoarele: monahia Xănia, stareţa Efrosina Stroiasca, monahia Olimpiada, Elisaveta, Glafira, Mavra, Sărafima, Apraxia, Sărafina, Sofia, Aglaida, Mariţa, Iustina, Evghenia, Impiada Schimonahia, sora Elena, Parascheva, Irina, Profira, Ecaterina, iar preoţi slujitori în anul 1861 Ioan Tomaziu care este înmormântat în partea dreaptă a altarului şi Sachelariu E.
Mănăstirea avea corp de chili cu gospodării anexe, dar după modelul mănăstirilor mari precum Agapia, Văratec, măicuţele de aici aveau case proprii unde locuiau în cătunul Unsei (se numea aşa deoarece oamenii bătrăni spun că bunicii şi străbunicii lor le povesteau cum mergeau la uns, adică la miruit la priveghere de unde şi numele schitului Unsa).
Conform adresei Minnisterului Cultelor şi Instrucţiunii Publice Nr.12600 din 6 octombrie 1860 cu privire la desfiinţarea unor schituri se aminteşte şi de monahiile de la schitul Unsa care aveau propriile lor chili, aveau a rămâne nestrămutate din ele până la sfârşitul vieţii lor dar cu condiţia de a-şi păzi cu sfinţenie datoriile de monahi.
Amintim aici maicile care au rămas în casele lor.
- Calinica Cănăioană
- Irina Bucioc
- Eufrosina Popovici
- Lefteria Bărboi
- Mariţa Bozie
- Zanefta Botez
- Evghenia Donici
- Calistar Manoliu
- Sofia Brăiescu
- Suzana Vasiliu
- Pelaghia Ungureanu
Mănăstirea a fost transformată în biserică de parohie devenind filie a parohiei Feredeni iar după împărtirea teritorială a judeţelor, filie a parohiei Rădeni.
Biserica actualã a mai suferit modificãri dupã cel de-al II-lea Rãzboi Mondial şi în anul 1968 este resfinţitã.
Biserica a primit o haină nouă fiind resfinţită de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul la data de 9 octombrie 2010.
