Concert aniversar al corului bărbătesc „Sf. Ier. Iosif Naniescu” – 10 ani de activitate

Arhiepiscopia Iașilor Mai 22, 2018

La începutul anului 2008 a fost constituită prima formulă a corului bărbătesc, alcătuit atunci din aproximativ 40 de studenți ai anului I Pastorală. În primăvara anului următor, corul bărbătesc al facultății noastre l-a primit drept ocrotitor pe Mitropolitul Iosif Naniescu, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Mitropolitul Iosif Naniescu, trecut de curând în rândul sfinților Bisericii noastre, a fost el însuși un iubitor și practicant al muzicii bisericești, recunoscut ca psalt, pedagog, compozitor, scriitor și colecționar de manuscrise muzicale psaltice, dar și ca un susținător al corului mixt al Catedralei mitropolitane din Iași, condus de renumitul muzician Gavriil Musicescu.

Urmând practica de interpretare în Biserica Ortodoxă Română, corul bărbătesc al facultății noastre a abordat de la început repertoriu muzical bisericesc atât de factură monodică (reflectat prin cântări psaltice), cât și de factură armonico-polifonică, iar atunci când contextul a permis și-a extins repertoriul cu piese muzicale laice.

În cei zece ani de funcționare componența corului a fost într-un proces continuu de înnoire, încât putem spune că s-au perindat în acesta câteva sute de studenți teologi. Am trăit împreună zece ani frumoși, cu activități muzicale antrenante (cele mai multe desfășurate pe plan local, iar altele în afara țării), în care am reușit să edităm trei CD-uri cu muzică bisericească psaltică și armonico-polifonică, am participat la numeroase evenimente culturale, concerte, concursuri (cu premii importante la Iași, București și în Polonia) etc.

 Evenimentul de joi va cuprinde trei părți:

  • Un program de muzică religioasă de aproximativ jumătate de oră, interpretată de corul bărbătesc aniversat care va reuni membri din diverse generații de absolvenți și studenți actuali ai Facultății noastre;
  • Lansarea CD-ului aniversar „Prinos euharistic”, care va putea fi achiziționat la momentul concertului, dar și după aceea;
  • Un program de muzică religioasă și folclorică, interpretat de corala mixtă „Universitas” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, coordonată de doamna Gabriela Enășescu.

Așteptăm cu drag pe toți iubitorii de muzică bisericească și folclorică să ne fie alături la acest moment aniversar pentru a avea prilejul de a le împărtăși prin cânt bucuria noastră sinceră spre slava lui Dumnezeu. (lect. dr. pr. Ionut-Gabriel Nastasă)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri