Tabără pentru tineri cu dizabilităţi

Arhiepiscopia Iașilor August 10, 2018

Tabăra de spiritualitate, de dezvoltare socio-afectivă și de creație colectivă de la Centrul de tineret „Vestitorii Bucuriei” s-a adresat elevilor Liceului Tehnologic Special din localitatea Ștefan cel Mare, judeţul Neamț. Fiecare dintre ei poartă poverile unor suferințe fizice sau sufletești numite în alți termeni „dizabilităţi, ce pot fi de mobilitate, de afectivitate sau intelect. Scopul taberei a fost să oferim acestor copii, încercați de boli grele și părăsiți de părinții lor, ocazia de a vedea viața și oamenii din jur cu alți ochi, mai optimiști, mai încrezători. Meritul reușitei ce avea să unească atâtea suflete firave în speranța și bucuria din ograda Bisericii revine celor zece animatori voluntari și responsabili de activități și ateliere. Nimeni nu prevestea bucuria și emoția care avea să vină odată cu începerea unei astfel de taberei. Faptul că acești tineri cu astfel de probleme au intrat în curtea bisericii într-un număr atât de numeros și de vârste diferite, m-au făcut să cred că au ajuns într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, un loc în care totul e posibil, un loc al nemăsuratei prietenii, un loc al zâmbetului și al bucuriei de a fi împreună. De aceea, și activitățile taberei au fost gândite în așa fel încât ei să simtă că cineva, undeva, cumva îi iubește. Tot programul a fost structurat pe teme și abordări diferite, pentru a le acorda o atenție sporită în concordanță cu nevoilor lor: teme despre prietenie, lucru împreună, provocările cu care îi întâmpină societatea, au învățat hore, dansuri moderne, au făcut sport, ateliere de hand made și comunicare directă în care, în ciuda dificultăților fizice și psihice, și-au demonstrat că doresc să schimbe ceva în viața lor. Deși timpul celor opt zile de tabără s-a scurs foarte repede, tinerii s-au întors la școală cu bucuria de a întâlni prieteni noi, de a învață lucruri care să le fie de folos în viitor dar și cu speranța că se vor întoarce aici cât mai curând posibil. La Centul de tineret „Vestitorii Bucuriei” din Bălțătești își petrec în fiecare an vacanțele câteva sute de copii și tineri din toată țara în cadrul unor tabere tematice, colocvii, ateliere de lucru, în dorința de a se descoperi pe ei și lumea din jur într-un spațiu al valorilor autentice care ne leagă în aceeași unitate sufletească. (Pr. George Măriuța, directorul Centului de tineret „Vestitorii Bucuriei”)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri